„Proiect”, cuvântul care în Liga 1 înseamnă demitere sigură. 44 de antrenori au început proiecte „tentante”

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • 44 este numărul total de antrenori care au condus echipe în Liga 1 în acest sezon
  • FC Brașov conduce topul, Cornel Țălnar fiind al cincilea antrenor al echipei patronate de Ioan Neculaie în acest campionat
  • Cristi Pustai și Liviu Ciobotariu sunt ultimii antrenori ieșiți din circuitul primei ligi

Stabilitatea la nivelul băncii tehnice este una din condițiile esențiale pentru ca o e ochipă de fotbal să performeze. Cluburile din Liga 1 nu par a fi convinse de acest aspect, în acest sezon înregistrându-se 29 de schimbări de antrenori. Finanțatorii din prima ligă se pot însă acum ascunde după exemplele venite din campionate mult mai importante. Săptămâna trecută, Manchester United, club la care Alex Ferguson a stat 27 de ani, l-a demis pe David Moyes după doar 10 luni. „La începutul anilor ”90 râdeam de italieni și de modul în care își bat joc de antrenori, acum am început să ne obișnuit și noi cu asemenea practici”, a declarat fostul internațional englez Gary Neville.

În Liga 1, frecvența demiterilor este aproape năucitoare. În majoritatea situațiilor, atât conducătorii, cât și antrenorii proaspăt numiți în funcție vorbesc la fiecare început de drum despre importanța proiectului. „Avem un proiect foarte bun”, „Proiectul nostru este unul serios”, „Proiectul conducerii m-a convins să vin aici” sunt sintagmele arhicunoscute auzite la fiecare conferință de presă, care anunță învestirea în funcție a unui antrenor în Liga 1.

Acțiunile ulterioare ale conducătorilor contrazic în mod clar ceea ce se stabilise inițial, antrenorii plătind cu postul în multe cazuri încă de la primele rezultate slabe. În actuala ediție de campionat, prima schimbare de antrenor a venit după numai două etape. Ilie Stan s-a despărțit de Vaslui pentru că a cerut ca Lucian Sânmărtean să fie exclus din lot, lucru neacceptat de conducerea clubului. Antrenorul era nemulțumit și de situația financiară a clubului. Stan îl înlocuise pe Gabi Balint, cel care și-a dat demisia cu puțin timp înainte de începerea campionatului din cauza faptului că Iosif Rotariu, secundul său, fusese dat afară. „Te poți aștepta la orice de la unii care au pretenția că se cheamă antrenori. Mi se par năstrușnice pretențiile unor antrenori de a exclude din lot niște jucători sub contract”, spunea Adrian Porumboiu după plecarea lui Stan.

Ilie Stan, Cătălin Anghel și Vasile Miriuță sunt antrenorii cu două mandate în acest campionat

După experiența de la Vaslui, Ilie Stan a dat curs unui nou „proiect”. Oferta a venit din partea lui Ioan Neculaie, patronul lui FC Brașov. Stan a preluat echipa în etapa a 14-a, devenind cel de-al patrulea antrenor al „stegarilor” în acest sezon. Tehnicianul a terminat colaborarea cu FC Brașov în pauza competițională după neînțelegeri cu președintele Zotta. Ce spunea fostul mijlocaș la instalare?

„Nu mi-e teamă de faptul că la Brașov s-au schimbat foarte mulți antrenori, am venit cu sufletul deschis, am găsit aici un lot valoros”, declara Ilie Stan după numirea la FC Brașov. A rămas însă cu un gust sălciu, iar din discursul de despărțire reieșea o supradoză de frustrare. „Jucătorii erau neplătiți, Zotta făcea transferuri și chiar programul de antrenament al echipei peste capul meu. Am decis să reziliem contractul”, spunea Ilie Stan pentru ProSport.

În momentul de față FC Brașov este pregătită de Cornel Țălnar. Ioan Neculaie a schimbat în acest sezon patru antrenori, „Țânțarul” fiind al cincilea tehnician care pregătește echipa ardeleană în acest campionat.

Schimbări au avut loc și la echipa condusă de oamenii care declară cu o nonșalanță revoltătoare că antrenorul are tot creditul din partea șefilor. Duoul Arpad Paszkany – Iuliu Mureșan dă asigurări și… decapitează. Iată cum s-au desfășurat cele mai dinamice secvențe din sezonul 2013-2014. În direcția lojă-bancă.

La începutul campionatului CFR Cluj era creditată drept principala adversară a Stelei în lupta pentru titlu, iar Mircea Rednic reprezenta unul dintre atuurile ardelenilor în atingerea acestui obiectiv. Imediat după numirea antrenorului, președintele Iuliu Mureșan se declara încântat de alegerea făcută: „L-am ales pe Rednic pentru experiență, seriozitate și pentru cele două titluri pe care le-a câștigat cu echipe diferite în România. Așa repede cum m-am înțeles cu Mircea, nu m-am înțeles cu niciun alt antrenor. Sper să ne atingem obiectivul, acela de a câștiga un nou titlu”.  Colaborarea s-a încheiat după numai patru etape ca urmare a rezultatelor slabe și a unui conflict avut de Rednic cu portughezul Cadu.

Conducerea clujenilor a încercat să redreseze situația, numindu-l în funcție pe Grigoraș, însă nici acesta nu a avut mai mult succes. Fostul antrenor de la Pandurii și-a reziliat contractul în iarnă ca urmare a rezultatelor slabe, însă acum s-a întors pentru un proiect la Târgu Jiu.

Vasile Miriuță de la Ceahlăul la CFR Cluj și Cosmin Contra de la Petrolul la Getafe sunt singurii antrenori plecați la „mai bine”. Restul tehnicienilor s-au despărțit de cluburile lor ca urmare a rezultatelor slabe sau a diferendelor cu jucători și conducători.

O altă colaborare eșuată a fost cea dintre Dinamo și Gigi Mulțescu. Antrenorul în vârstă de 62 de ani  a fost desemnat în vară de Ionuț Negoiță să conducă proiectul care viza întinerirea echipei dar și rezultate. Patronul dinamovist era entuziasmat de alegerea făcută: „Nu a fost greu să-l conving pe Gigi Mulțescu să vină. Se știe bine că este dinamovist, fără dubii. A acceptat să vină după ce a văzut ce jucători o să aducem. Noi știm ce vrem și avem un proiect interesant. Proiectul e de reconstrucție, dar între locurile 1-5, ăsta e obiectivul lui”.

După numai opt etape proiectul se încheia pentru Mulțescu, demis ca urmare a rezultatelor slabe: 9 puncte din 24 posibile. Înlocuitorul său, Flavius Stoican, ocupă acum a treia poziție în topul celor mai longevivi antrenori din Liga 1.

Laurențiu Reghecampf și Cristian Dulca sunt singurii antrenori rămași în funcție de la începutul acestui sezon. Poziția lui Dulca este însă amenințată în ultima perioadă

Cu un mandat de cinci ani la conducerea lui Gaz Metan Mediaș, Cristi Pustai era privit ca o raritate în campionatul nostru, fiind comparat pentru constanța sa pe banca ardelenilor chiar cu Sir Alex Ferguson. Ajuns la Pandurii Târgu Jiu în campionatul trecut, Pustai a terminat sezonul pe locul al doilea. Valoarea sa a fost validată de performanța europeană, Pandurii calificându-se în grupele Europa League, la prima participare într-o competiție continentală. Performanțele avute nu l-au mai ajutat însă în 2014, când echipa gorjeană nu a reușit să câștige pe teren propriu și s-a îndepărtat de locurile ce duc în tururile preliminare ale Europa League. Până să încheie înțelegerea cu Pandurii, Pustai era pe locul doi într-un top al  longevității pe banca tehnică a unei echipe din Liga 1. „Am antrenat 7 ani, parcă simt nevoia de o perioadă de odihnă. Nu voi prelua o echipă acum. Sunt un antrenor liber, dar după 1 iunie”, a spus Pustai.  

Contactat de ProSport, Emeric Ienei și-a exprimat regretul față  de situația antrenorilor din Liga I, dar le găsește și acestora o vină importantă: „În mod normal, antrenorii sunt puși să facă ordine la echipe, dar patronii din România nu au deloc răbdare, după 2-3 etape sunt dați afară.Vina lor este modul în care își concep contractele, prea ușor cei care i-au angajat reușesc să se debaraseze  de ei. Eu cred că antrenorii noștri au bun simț și plecă singuri după 10-12 etape, dacă treaba nu merge”.

Viorel Hizo consideră că marea problemă este reprezentată de contractele antrenorilor: „Nu există un contract cadru făcut de FRF pe care atât patronii, cât și antrenorii să-l respecte. Nu se fac contracte de muncă, ci tot felul de convenții civile și de artificii. Când antrenorul pleacă de capul lui trebuie să plătească, la fel și când patronul dă afară antrenorul trebuie să plătească”. Hizo crede că de multe ori greșeala este făcută chiar în momentul numirii antrenorilor în funcție: „Când angajezi un antrenor trebuie să te gândești ce stil de joc adoptă acesta și ce jucători ai la dispoziție. Dacă ai jucători creativi și tehnici nu poți pune un antrenor defensiv. Sunt antrenori care nu pot lucra cu vedete sau care nu se descurcă cu tinerii jucători. De multe ori proiectul este mort încă înainte de a începe„.


„Proiecte” din campionatul trecut

Nemulțumit de parcursul echipei cu Bogdan Stelea pe banca tehnică, patronul Astrei, Ioan Niculae, l-a demis pe fostul portar după numai patru etape. Soluția a fost găsită rapid și destul de facil: Gigi Mulțescu, aflat în platoul unei emisiuni tv, a fost acontat de Niculae în direct la televizor. La FC Brașov, Ioan Neculaie l-a numit antrenor pe Viorel Hizo, fără să stabilească datele despărțirii de fostul antrenor Ionuț Badea. Nemulțumit de situație „Dulăul” a părăsit echipa, fără să apuce să debuteze. Patronul brașovean declara cu umor: „Asta e, ce naiba să facem? Badea este antrenor, ăsta a plecat și o să vedem ce se întâmplă. Dimineață a fost o situație delicată că s-au adus amândoi la antrenament”.

Lista antrenorilor schimbați în acest sezon de Liga 1

Ilie StanFC Vaslui (etapa a 2-a)
Mircea Rednic – CFR Cluj (etapa a 4-a)
Adrian Szabo – FC Brașov (etapa a 5-a)
Cătălin Anghel – Viitorul (etapa a 6-a)
Nicolae Manea – Corona ( etapa a 6-a)
Aurică Țicleanu – FC Brașov (etapa a 8-a)
Gigi Mulțescu – Dinamo (etapa a 8-a)
Ionel GaneaU Cluj (etapa a 9-a)
Ionuț Moșteanu –  FC Vaslui (etapa a 10-a)
Valentin Velcea – ACS Poli Timișoara (etapa a 10-a)
Gheorghe Barbu – U Cluj (etapa a 11-a)
Ionuț Badea – Oțelul (etapa a 12-a)
Alexandru Pelici – FC Brașov (etapa a 13-a)
Constantin Schumacher – Oțelul (etapa a 14-a)
Cristi Popovici – FC Botoșani (etapa a 16-a)
Tibor Selymeș – Săgeata (etapa a 17-a)
Gheorghe Butoiu – Săgeata (etapa a 19-a)
Vasile Miriuță – Ceahlăul (etapa a 19-a)
Petre Grigoraș – CFR Cluj (etapa a 19-a)
Valeriu Bordeanu – FC Botoșani (etapa a 19-a)
Ilie Stan – FC Brașov (etapa a 19-a)
Cosmin Contra – Petrolul (etapa a 22-a)
Ionuț Chirilă – Concordia (etapa a 22-a)
Aurel Șunda – ACS Poli Timișoara (etapa a 23-a)
Daniel Isăilă – Astra (etapa a 24-a)
Costel Ilie – Ceahlăul (etapa a 26-a)
Ionel Gane – Corona (etapa a 27-a)
Cristi Pustai – Pandurii (etapa a 28-a)
Liviu Ciobotariu – FC Vaslui ( etapa a 28-a)

articol scris de Ovidiu Dumitrescu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Neverosimil! De ce au renunțat chinezii la Andrea Compagno, după 17 goluri în 26 de meciuri
Neverosimil! De ce au renunțat chinezii la Andrea Compagno, după 17 goluri în 26 de meciuri
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
BREAKING NEWS | Cumpără din nou! Dan Şucu face o nouă tranzacţie în Italia, până la 100%:
BREAKING NEWS | Cumpără din nou! Dan Şucu face o nouă tranzacţie în Italia, până la 100%: "Va fi prezentat…
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich:
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Vâscul este VINDECĂTOR! Puțini știu cum trebuie folosită planta de fapt
Vâscul este VINDECĂTOR! Puțini știu cum trebuie folosită planta de fapt
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Lacrimi și suspine pentru o vedetă din România! „Nu mai vreau nevastă, nu mai vreau nimic”
Statul vrea banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se achită până la 9.720 lei anual
Statul vrea banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se achită până la 9.720 lei anual
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Antrenorul Petrolului Ploieşti şi-a anunţat demisia
Antrenorul Petrolului Ploieşti şi-a anunţat demisia
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×